Atenţie la comercianţii din Piaţa Halelor Centrale. Un alt cumpărător a fost înşelat la cântar
La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 13:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti, au identificat un agent economic din piaţa agroalimentară a Halelor Centrale din municipiu, care înşela clienţii prin lipsă la cântar. 
Din verificările efectuate de poliţişti a fost descoperit un bărbat, care cu puţin timp în urmă a cumpărat o cantitate de struguri pentru care a plătit suma de 6 lei, iar în urma recântăririi produsului s-a stabilit că ar fi fost înşelat. 
Cu privire la aspectele sesizate a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Prin acest exemplu atragem atenţia nu asupra prejudiciului creat, cât asupra acestui tip de fapte pe care le pot comite unii dintre comercianţii pieţelor agroalimentare, victimele, cel mai adesea fiind persoanele vârstnice.
 
 
Sursă:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ/observatorulph.ro