ACŢIUNI ZILNICE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ŞI LIMITAREA INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2. Poliţiştii au aplicat 352 de sancţiuni contravenţionale
Pe tot parcursul zilei de ieri, 1 noiembrie a.c., poliţiştii prahoveni au acţionat în colaborare cu celelalte structuri, în sistem integrat, privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul pandemic actual.
În total au fost desfăşurate 16 acţiuni în municipiile Ploieşti şi Câmpina, în oraşele Buşteni, Comarnic, Sinaia, Băicoi, Boldeşti Scăieni, Plopeni, Slănic, Vălenii de Munte, Urlaţi, Mizil cât şi în comunele Ciorani, Drajna, Bălţeşti, la care au participat 120 de poliţişti.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au vizat, în special zonele aglomerate, agenţii economici, fiind astfel verificate 123 de societăţi comerciale şi peste 100 de mijloace de transport în comun.
Poliţiştii au aplicat 352 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 106.975 de lei.
202 sancţiuni au fost aplicate conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
79 au fost potrivit Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Pentru neregulile constatate, în context covid, au fost aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale, dintre care, 69 pentru nerespectarea obligativităţii de a purta masca de protecţie individuală, iar alte 2 au fost aplicate pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, în valoare totală de 9.000 de lei.
Totodată au fost reţinute 10 permise de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare.
 
 
Sursa:IJP PRAHOVA