Copiii pornesc într-o aventură unică alături de daci şi romani, numai la Ploieşti Shopping City

Ploieşti Shopping City dă startul unei noi serii de activităţi educative şi aduce în regiune cea mai impresionantă expoziţie cu tematică istorică pentru copii. În perioada 12 octombrie-5 noiembrie, cei mici sunt aşteptaţi la o lecţie aplicată despre istoria Romei Antice, în cadrul evenimentului interactiv „Hai într-o aventură istorică alături de romani şi daci!”.

 

De luni până vineri, în intervalul orar 13:00-20:00 şi sâmbătă şi duminică, în intervalul 11:00-21:00, copiii cu vârsta între 5-12 ani pornesc pe urmele strămoşilor poporului român şi au ocazia să descopere stilul de viaţă specific perioadei. Expoziţia „Hai într-o aventură istorică alături de romani şi daci!” va debuta pe 12 octombrie şi constă într-o serie de activităţi care încurajează învăţarea despre una dintre cele mai impresionante culturi antice într-un mod interactiv.

 

Într-un cadru special conceput, cu elemente de butaforie inspirate din Roma Antică, copiii se vor costuma şi vor parcurge un traseu de aproximativ 60 de minute, pe parcursul căruia vor putea să afle informaţii despre poporul român. Vor fi însoţiţi pe toată durata lecţiei de ghizi specializaţi, care vor fi pregătiţi să le răspundă la toate întrebările. 

 

Prin intermediul jocurilor educative şi distractive, micii exploratori vor afla cine a fost Decebal, cum a fost construită Roma, vor descoperi legenda lui Romulus şi Remus, vor vizita un forum şi vor vedea cum erau îmbrăcaţi romanii şi dacii. Vor avea ocazia să intre în Collosseum şi vor afla despre secretele acestuia. Totodată, vor învăţa despre gladiatori, despre armata română şi împăraţi, vor descifra numerele romane şi vor învăţa despre arta romanilor şi zeii acestora. La final, toţi copiii vor putea să facă poze haioase şi vor fi răsplătiţi cu diplome de participare.

 

Participarea se va face în baza taxei de intrare în valoare de 10 lei. Pentru grupurile organizate de minimum 10 copii, biletul de participare este de 7 lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Biroul de Informaţii din cadrul Ploieşti Shopping City (zona magazinului H&M).