Primaria  Municipiului Ploieşti a primit  vizita oficială a ambasadorului Greciei în România, Excelenţa Sa, doamna Sofia Grammata
Comunicat  Primaria  Municipiului Ploieşti 
Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici şi viceprimarul municipiului nostru, domnul Daniel Nicodim, au primit, astăzi, vizita oficială a ambasadorului Greciei în România, Excelenţa Sa, doamna Sofia Grammata, care a fost însoţită de preşedintele Uniunii Elene din România, domnul Dragoş Gabriel Zisopol.
În cadrul discuţiilor s-a punctat întărirea relaţiilor de colaborare dintre municipiul Ploieşti şi oraşele înfrăţite, iar partea elenă şi-a arătat disponibilitatea de a dezvolta şi alte acorduri de colaborare între oraşul nostru şi localităţi similare din Grecia.
Totodată, în timpul reuniunii oficiale, s-a discutat şi despre realizarea unui schimb de experienţă între copiii români şi greci, prin găzduirea copiilor greci în Ploieşti şi a unor copii ploieşteni, în Grecia.
"Sunt deschisă să ajut aceste colaborări, din poziţia de ambasador, cât se poate de bine. Sub sloganul People to people contacts, trebuie să promovăm relaţiile dintre copii şi tineri", a declarat Excelenţa Sa, doamna Sofia Grammata, ambasadorul Greciei în ţara noastră. 
"Tinerii sunt viitorul şi atunci trebuie să le oferim toate posibilităţile şi este obligaţia noastră, în poziţiile în care suntem, să facem posibil acest lucru. Suntem deschişi la toate colaborările pentru dezvoltarea economică şi culturală dintre Ploieşti şi municipalităţi elene." a declarat, cu acest prilej, primarul municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici.