
La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în executarea atribuţiunilor de serviciu au oprit pe strada Calea Doftanei, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, un autoturism care circulă din direcţia străzii Ecaterina Teodoroiu către strada Bogdan Petriceicu Haşdeu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,50 mg / l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice desânge.
Bărbatului, în vârstă de 47 de ani, din comuna Brebu i s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Sursă: IJP Prahova
Foto ilustrativ/avantulliber.ro