ACŢIUNI DE VERIFICARE ÎN CONTEXT COVID-19, ÎN TOT JUDEŢUL PRAHOVA. 26 octombrie 2021
În ultimele 24 de ore, poliţiştii prahoveni au desfăşurat 15 acţiuni punctuale, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali continuând activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 
 
Acţiunile s-au desfăşurat în zona pieţelor municipiilor Ploieşti şi Câmpina, în oraşele Azuga, Comarnic, Sinaia, Vălenii de Munte, Boldeşti, Blejoi, Mizil, Urlaţi dar şi în localităţile arondate acestora.
 
În cadrul acţiunilor au fost verificate 551 de persoane, precum şi 104 mijloace de transport.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 185 de societăţi comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acţionează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali şi centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii coronavirusului.
 
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii prahoveni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii.
 
Poliţiştii prahoveni vor continua acţiunile pentru informarea cetăţenilor şi operatorilor economici şi în perioada următoare, precum şi pentru prevenirea nerespectării legislaţiei în vigoare.
 
Sursa:IJP Prahova