
La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 4.00 poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în localitatea Sinaia, pe DN1 / E60 au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat din comună Horia, judeţul Constanţa.
Cu ocazia verificării documentelor poliţiştii au constat faptul că bărbatului i-a fost reţinut la data de 23 octombrie a.c., permisul de conducere de către poliţiştii municipiului Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Totodată, s-a procedat la testarea acestuia, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg / l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatului în vârstă de 38 de ani i s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Sursă: IJP Prahova
Foto ilustrativ