ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL POLIŢIEI MUNICIPULUI CÂMPINA
La data de 22 octombrie a.c., în intervalele orare 10.00-12.00 şi 15.00-17.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au organizat şi executat o acţiune pe raza municipiului Câmpina, având ca obiective combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere precum şi verificarea legalităţii transporturilor rutiere de persoane în contextul epidemiologic actual.
În cadrul acţiunii au fost egitimate 92 de persoane şi au fost verificate 76 de autovehicule din care 26 de transport persoane.
Au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe conform OUG 195/2002, în valoare totală de 5.885 de lei.
Totodată a fost reţinut şi un permis de conducere.
Printre sancţiunile aplicate, 2 dintre acestea au fost pentru parcarea altor mijloace de transport pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi, conform Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Poliţiştii au recomandat cetăţenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei COVID-19, să poarte mască de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie.
 
Sursa:IJP Prahova