Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19, desfăşurate de poliţiştii prahoveni.20 octombrie 2021
În ultimele 24 de ore, poliţiştii prahoveni au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, a jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploieşti, a pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova dar si de cel al reprezentanţilor ITM Prahova, DSP Prahova şi DSVSA Prahova.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 345 de persoane şi verificate 38 de societăţi comerciale şi 108 mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare totală de 3.500 de lei.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte măsurile impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov-2, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie.
Reamintim faptul că, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise.
Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, întrucât fiecare dintre noi are datoria morală şi obligaţia de a-i proteja pe cei din jur, astfel încât să putem preveni şi reduce efectele pandemiei actuale.
 
Sursa:IJP Prahova