
În noaptea de 16 / 17 octombrie a.c., în jurul orei 02:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Drajna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Măneciu, au oprit pentru control pe D.C. Costeşti, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Măneciu.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a rezultat valoarea de 1,18 mg / l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice desânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Sursă: IJP Prahova
Foto ilustrativ/ziarulincomod.ro