Săptămâna prevenirii traficului de persoane 18 – 22 octombrie 2021
În perioada 18 – 22 octombrie 2021, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) şi partenerii săi organizează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.
Campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane.
În egală măsură, iniţiativa îşi propune să  abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.
Prin cele 15 Centre Regionale ale sale, ANITP va desfăşura la nivel naţional activităţi de informare şi prevenire în mediul online: (destinate publicului larg şi categoriilor vulnerabile): mesaje social-media, materiale video pentru unităţile de învăţământ destinate elevilor, spoturi video destinate părinţilor. 
De asemenea, Centrele Regionale ale ANITP şi partenerii au planificat o serie de întâlniri directe cu beneficiarii în unităţi de învăţământ, comunităţi defavorizate, locuinţe protejate, precum şi activităţi stradale, flash-mob-uri, premierea unor concursuri şi întâlniri cu specialişti şi parteneri, în a căror derulare se va ţine cont de evoluţia situaţiei pandemice la nivel naţional şi local.
 
În egală măsură, ANITP şi partenerii derulează următoarele campanii:
Campania de conştientizare a traficului de persoane “Victimele traficului de persoane sunt ascunse sub ochii noştri”, alături de Asociaţia eLiberare şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Bucureşti, cu sprijinul Societăţii de Transport Bucureşti S.A. şi al Companiei Metrorex, în perioada 15 octombrie 2021 – 15 martie 2022, în mediul outdoor şi online;
Campania europeană de prevenire a traficului de persoane ,,Pariuri oarbe”, în cadrul forumului EMPACT, alături de alte 16 state europene, Comisia Europeană, Europol şi Frontex, în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, în mediile Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn;
Campania de prevenire ,,Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane”, împreună cu  Asociaţia INCA România, în perioada aprilie-decembrie 2021, în spaţiul outdoor şi online;
Campania regională "SUPORT" - S(sustinere), U(umanitate), P(pretuire), O(optiune), R(rezilienta), T(toleranta), derulată de Centrul Regional Timişoara împotriva Traficului de Persoane şi Asociaţia LOGS – Grup de Iniţiative Sociale, în perioada  iulie 2021 - iunie 2022, în mediul outdoor.
 
Informaţii de background: 
Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu. 
Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional. 
 
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional. 
 
Informaţii suplimentare:
Telefon:  021-303 70 80 / int 15470,   Fax: 021-319 01 83,  E-mail:  presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania.
 
Sursa: Comunicat ANITP Romania/ ANITP CR Ploiesti