Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti organizează cea de-a XVII-a ediţie a GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI”
Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, organizează cea de-a XVII-a ediţie a GALELOR TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI”, eveniment ce se va derula exclusiv online pe pagina de Facebook a Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti, în perioada 19 – 28 octombrie 2021.
Partenerii evenimentului: Liga Studenţilor din Centrul Universitar Ploieşti.
Spectacolul – concurs are ca motto „Teatrul mi se pare un templu, iar spectacolul un ritual închinat fiinţei, lumii, semenului nostru”.
Galele Teatrului Studenţesc „Seri în lumea Thaliei” sunt concepute ca o manifestare cultural – artistică ce se adresează formaţiilor studenţeşti de teatru. 
 
PROGRAMUL GALELOR  TEATRULUI STUDENŢESC „SERI ÎN LUMEA THALIEI” este următorul:
 
MARŢI, 19 OCTOMBRIE 2021, ORA 20.00
 -    „PASAGERII” de Sam Bobrick - spectacol prezentat de Promoţia 2021 a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” - Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi;
MIERCURI, 20 OCTOMBRIE 2021, ORA 20.00
„FEMEIE, OCHI ALUNECOŞI, INIMĂ ZBURDALNICĂ ...” – adaptare după comediile lui I. L. Caragiale  
– spectacol prezentat de Teatrul Studenţesc „Moft” al Casei de Cultură Studenţilor Ploieşti;
-    „NOUĂ” – spectacol prezentat de Trupa de teatru „Face ACT” a Casei de Cultură a Studenţilor Craiova;
JOI, 21 OCTOMBRIE 2021, ORA 20.00
„ROMEO ŞI JULIETA” – spectacol de teatru – dans bazat pe tragedia scrisă de William Shakespeare,
prezentat de Compania de Teatru – Dans „MICROBIS” a Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu;
JOI, 28 OCTOMBRIE 2021, ORA 20.00
-    Festivitatea de premiere a Galelor Teatrului Studenţesc „Seri în lumea Thaliei”.
 
Sursa: Comunicat   Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti