UPG PLOIEŞTI  A DESCHIS NOUL  AN UNIVERSITAR 2021-2022,  ÎN SISTEM HIBRID
Ieri, noul an universitar 2021-2022 s-a deschis şi la Universitatea ”Petrol-Gaze” Ploieşti tot sub auspiciile pandemiei, al valului patru al acesteia, inclusiv al scenariului roşu în care este încadrat municipiul reşedinţă al Prahovei, rata cumulativă a incidenţei Covid-19 fiind de 4,27/1000 de locuitori, mult mai ridicată faţă de ultimele zile. Realitate care a făcut ca, pentru al doilea an consecutiv, festivitatea de deschidere a noului an universitar să se organizeze în aer liber, participanţii păstrând distanţa şi purtând masca de protecţie, iar începutul de an universitar să se realizeze tot în sistem hibrid, cursurile urmând să se deruleze în sistem on-line, iar lucrările practice, seminariile şi laboratoarele – cu prezenţă fizică, după cum a anunţat rectorul UPG Ploieşti, Florinel Dinu. Oficial, la UPG Ploieşti au început, în total, noul an universitar peste 5.300 de studenţi, dintre care peste 2000 sunt ”boboci”, în anul I, la studii de licenţă şi master. Cei care nu sunt din Ploieşti s-au şi cazat, intrarea în camere fiind condiţionată de existenţa certificatului de vaccinare sau a realizării unui test PCR, cu maximum 72 de ore înainte de preluarea locului de cazare. Întrucât aici vor studia şi 198 de studenţi străini, la ceremonia de deschidere de ieri, alături de oficialităţi din administraţia locală şi judeţeană, au fost prezenţi şi o serie de reprezentanţi ai corpului diplomatic în România, care au vorbit despre prestigiul universităţii ploieştene şi despre faptul că aceia care s-au şcolit la această universitate sunt bine-văzuţi, ca specialişti, oriunde în lume, mai ales datorită diplomei de inginer. 
 
Sursa: