
Comunicat IJP PRAHOVA:
În urma apariţiei în spaţiul public a unui articol (N.R. vezi articolul aici ) ce descrie o posibilă agresiune, în care a fost implicat un ofiţer de poliţie, Compartimentul de Relaţii Publice Prahova este abilitat să comunice următoarele:
La data de 28 septembrie a.c., Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că, ar fi fost agresată de către un bărbat, cu care ar fi avut o relaţie.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi ameninţare.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Biroului Control Intern efectuează verificări cu privire la aspectele sesizate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale în consecinţă.
Foto ilustrativ