Dosar penal pentru un şofer prins beat, în judeţul Prahova
 
La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 23:20, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Cocorăştii Colţ, în timp ce efectuau activităţi pe linie rutieră pe raza satului Cocorăştii Grind, pe Dj 101 A au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat domiciliat în comuna Târgşorul Vechi.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,77 mg / l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate mediclă în vederea recoltării de mostre biologice desânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
 
Sursă: IJP Prahova
Foto cu caracter ilustrativ