
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 11:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil au fost sesizaţi de către o angajată a unei instituţii publice din comună Sălciile despre faptul că, un bărbat care a intrat în instituţie să rezolve probleme de interes personal, pe motivul unei neînţelegeri ar fi ameninţat-o şi i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, având totodată asupra sa şi un obiect tăietor-înţepător.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde l-au identificat pe bărbat, recunoscând cele susţinute de apelantă, acesta fiind sancţionat contravenţional.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a se analiza oportunitatea extinderii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
În urma administrării probatoriului, faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Sursa:IJP Prahova
Foto cu caracter ilustrativ