Un bărbat din comuna Colceag a fost găsit (decedat) în canalul de colectare a apelor pluviale situat pe D.J. 102 N
COMUNICAT IJP PRAHOVA:
 
La data de 15 septembrie, în jurul orei 17.40, poliţiştii Secţiei rurale nr.6 Ciorani au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în canalul de colectare a apelor pluviale situat pe D.J. 102 N, la ieşire din satul Inoteşti, se află o persoană de sex bărbătesc, posibil decedată.
 
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul în cauză, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din comună Colceag, care obişnuia să pescuiască în zonă.
 
În urma examinării corpului, nu s-au constatat urme sau semne de violenţă.
 
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei morţii.
 
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Foto cu caracter ilustrativ