Sambata are loc cea de a 4 a editie ”Tocuri pe Biciclete”
Asociatia ”Asociaţia Mozaic Comunitar Ploieşti” va  aşteaptă sâmbătă, 18 septembrie, la ora 17.00, la Gara de Sud (pe partea dreaptă a Bulevardului, pe sensul spre centru), pentru Parada Bicicletelor şi Trotinetelor.
 
Traseu: Gara de Sud - Catedrală – Caraiman - Catedrală - Parcarea Palatului Culturii.
 
Se va circula exclusiv pe banda întâi a carosabilului (Catedralӑ-Caraiman, pe banda de mijloc), cu respectarea indicaţiilor organizatorilor şi poliţiştilor. Folosirea telefoanelor mobile este strict INTERZISĂ în timpul deplasӑrii!
 
La punctul de sosire veţi fi aşteptaţi de voluntarii care vă vor indica poziţiile unde veţi fi fotografiaţi oficial. Vӑ rugӑm respectaţi distanţarea! Ţineţi la îndemână cupoanele pentru apă şi cafea.
 
Toate fotografiile oficiale ale participanţilor vor fi înscrise automat la concursul nostru, care se va desfăşura online. Câştigătorii vor fi desemnaţi la data de 1 octombrie, pe baza numӑrului de aprecieri ale urmăritorilor paginii noastre de Facebook.
Categorii premii (loc I-V):
- Cea mai frumoasă bicicletă;
- Cea mai frumoasă trotinetă;
- Cea mai elegantă biciclistă (trotinetistă);
- Cel mai elegant biciclist (trotinetist).
 
”Eleganţă pe bicicletă? Culoare în mişcare?
Asociaţia Mozaic Comunitar continuă seria evenimentelor care promovează frumosul în Ploieşti!
Ai împlinit 14 ani? Alege ţinuta care îţi pune eleganţa în evidenţă, accesorizează-ţi bicicleta sau trotineta cum ştii tu mai frumos şi înscrie-te la evenimentul “Tocuri pe biciclete” din data de 18 septembrie 2021, începând cu ora 17.00!
Primii 300 de biciclişti sau trotinetişti înscrişi la eveniment vor primi kit-ul de participare care va conţine numerele de înscriere la concursurile "Cea mai frumoasă bicicletă", "Cea mai frumoasă trotinetă", "Cea mai feminină ţinută" şi "Cel mai elegant bărbat", precum şi cadourile oferite de partenerii noştri.
Vrem un oraş nepoluat, susţinem sănătatea prin mişcare, dorim să atenţionăm şoferii în privinţa partenerilor de trafic pe două roţi şi încurajăm ploieştenii să işi exprime eleganţa în orice moment al zilei.
Vom reveni cu informaţii privind traseul de desfăşurare şi partenerii evenimentului.
Pentru a face parte dintre cei 300 de participanţi, te invitam să foloseşti mesageria paginii de Facebook @Asociaţia Mozaic Comunitar Ploieşti
Încrierile se fac exclusiv prin mesaj privat, confirmate de organizatori prin aceeaşi modalitate.
Minim dress-code de eleganţă: doamne şi domnişoare - rochie sau fustă; domni - pantaloni lungi, pantofi, cămaşă.”
 
Mai multe despre eveniment AICI: