Soferi prahoveni prinşi la volan, sub influenţa alcoolului
 
Poliţiştii staţiunii Sinaia, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism care circula din direcţia Platou Bucegi către DN71. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul, de 61 de ani, din municipiul Bucureşti a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice. 
În jurul orei 17.30, poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea sarcinilor de serviciu, în localitatea Albeşti-Paleologu au oprit un autoturism, care se deplasa din direcţia Buzău către Ploieşti. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Ploieşti a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Sursa:IJP Prahova
Foto cu caracter ilustrativ