Caragiale a fost omagiat pe scena Teatrului “Toma Caragiu “Ploieşti

Duminică seara, într-o sală arhiplină a Teatrului “Toma Caragiu “Ploieşti a fost omagiat marele dramaturg ploieştean Ion Luca Caragiale.

Pe scenă au fost prezenţi cunoscutul academician şi director TVR Răzvan Teodorescu, Sanda Ţăranu (crainică TVR) Lelia Zamani (istoric), îndrăgită actriţă Tora Vasilescu şi Ana Barton (preşedinte Fundaţia “Geo Barton” - fiica celebrului actor Geo Barton), aceasta din urmă fiind şi prezentatoarea evenimentului.

Evenimentul a fost deschis cu un speech al doamnei Mihaela Rus (director Teatrul “Toma Caragiu “) şi un moment de reculegere în memoria lui Mircea Ionescu Quintus (decedat vineri la vârsta de 100 ani), acesta fiind fostul preşedinte de onoare al PNL şi un mare politician.

Amintirile Sandei Taranu.

Înainte de omagierea lui Caragiale, cunoscută crainica tv, Sanda Taranu a povestit despre un moment din viaţa sa de actor, distribuită în filmul "Mofturi 1900" a fost “certată” de regizorul Jean Georgescu.

“"Eram foarte tânără şi Jean Georgescu mi s-a părut copleşitor la vârsta aceea venerabilă. Distins, elegant, reverenţios cu toată lumea, mai ales cu «damele» - cum ar zice Caragiale... După ce m-au îmbrăcat, machiat şi coafat, eram foarte încântată de felul în care arătăm. Îl văd că vine la mine cu nişte cercei de gablonţ, lungi până la umăr. Când m-am văzut cu atârnătorii ăia care se bălăngăneau la fiecare mişcare, m-a apucat disperarea. Îmi stricau tot fasonul. Când l-am auzit spunând «motor!», într-o clipă, fără să mă observe nimeni, mi-am scos cerceii. Şi am filmat fără ei, încântată că am reuşit să-l păcălesc... După o lună, mi-a dat telefon şi cu o voce iritată, m-a întrebat: «Ce-ai făcut, madame Taranu, ţi-ai scos cerceii?». Mi-am dat seama că a observat asta la montaj. Â «Maestre, nu mi-se potriveau» - am încercat eu să-l îmbunez... Mi-a replicat tăios: «Dar, ce? În film eşti Sanda Taranu? Nu! Eşti Madame Diaconescu! Acei cercei se purtau pe vremea aia!... Să ştii că ai avut nişte prim-planuri superbe. Acum toate sunt la coş! Am să-ţi trimit nişte poze după acele prim-planuri, ca să plângi aşa cum plâng eu acum» a spus Sanda Taranu, cu zâmbetul pe buze.

Despre Caragiale.

După poveştile din tinereţe ale Sandei Taranu, a luat cuvântul Răzvan Theodorescu care a povestit viaţa socială şi politică a lui Caragiale, pigmentata cu momente “tragico” – comice din viaţa lui, cum îi plăceau vinul, mâncărurile gustoase şi femeile dramaturgului roman, despre începutul şcolii, nuvele, viaţa politică şi exilul la Berlin (în primăvara anului 1905).

Deşi nu-I plăcea să vorbească de viaţă sentimentală, istoricul Lelia Zamani a vorbit despre relaţiile sentimentale ale marelui dramaturg şi cum s-a “certat “cu Mihai Eminescu pe Veronica Micle.

După literatura, vinul şi mâncarea bună, următoarea pasiune a lui Caragiale a fost... femeile.

Excluzând-o pe mama şi sora sa (Ecaterina respectiv Lenţi (Lenci), Caragiale a fost un cuceritor mare.

I.L. Caragiale a avut pe rând idile cu Veronica Micle (iubita prietenului său foarte bun Mihai Eminescu-cu care s-a certat), apoi Leopoldina Reinecke (Fridolia), Maria Constantinescu (cu care a avut un fiu Mateiu), Amelia Welner (soţia lui Constantin Nottara), Cella Delavrancea, etc.

Alexandrina Burelly – i-a pus “capac “.

Deşi era un amorez mare, ÎL Caragiale şi-a găsit jumătatea.

În anul 1888, (la vârsta de 36 ani) Caragiale a cunoscut-o pe Alexandrina (faţa unui cunoscut arhitect interbelic). Atunci dramaturgul era directorul Teatrului Naţional şi în ziua în care la Bucureşti era programat un spectacol al faimoasei actriţe franceze Sarah Bernard, a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie.

” Alexandrina a venit la Teatrul Naţional, însoţită de câteva prietene, să asiste la o reprezentaţie cu Sarah Bernard. La casa nu mai erau bilete, atunci Caragiale a spus că acestea să intre gratuit “.

Pe toată durata spectacolului, cuceritorul Caragiale nu a scăpat-o din ochi pe Alexandrina, îndrăgostindu-se pe loc de aceasta.

Între cei doi s-a înfiripat o dragoste la prima vedere, iar în anul 1889 cei doi s-au căsătorit la Bucureşti, “ofiţer de stare civilă “fiind cunoscutul Pache Protopopescu (primar al Bucureştilor, în aceea perioadă).

Din relaţia celor doi, s-a născut Ecaterina Logadi.

 Evenimentul s-a încheiat cu un moment de actorie, al actriţei Tora Vasilescu, un moment artistic din operele teatrale ale lui Ion Luca Caragiale, îndrăgit actriţă primind aplauze la scena deschisă.

Foto: Mihaela Rus ( teatrul “ Toma Caragiu” Ploiesti )