ISU Prahova a dus 5000 de litri de apă în satul Meliceşti
 La solicitarea autorităţilor locale din comuna Telega, în data de 19 august 2021 a fost întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care a luat hotărârea ca în cursul zilei de astăzi, 20 august 2021, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  ”Şerban Cantacuzino” să asigure aprovizionarea cu apă a satului Meliceşti, prin intermediul unei autospeciale cu capacitatea de 5.000 de litri.
Canicula care a afectat judeţul Prahova, în perioada iulie- august 2021, pe teritoriul comunei Telega, în satul Meliceşti, a dus la scăderea nivelul apei din fântâni, chiar secarea unora dintre acestea. Aşadar, dintr-un număr total de 301 gospodării regăsite în satul Meliceşti, au fost afectate de secetă fântânile utilizate de circa 50 de gospodării.
Ca sursă alternativă de apă, în urma unui parteneriat încheiat între Primăria comunei Telega şi S.C. Hidro Prahova S.A., locuitorii au la dispoziţie şi o conductă supraterană, alimentată din reţeaua publică de apă. 
Astăzi, la faţa locului s-a deplasat pentru a verifica situaţia din teren subprefectul judeţului Prahova, Felix Bulearcă.
După această dată, Primăria comunei Telega va avea în sarcină contractarea de servicii pentru aprovizionarea comunei cu apă, iar în situaţia în care se doreşte aprovizionarea cu apă potabilă, aceasta va face solicitare Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în vederea prelevării probelor, cu suportarea cheltuielilor aferente.
 
Sursa:Prefectura Jud.Prahova