Weekend pe Bulevard. Programul evenimentelor in  perioada 21-22 august 2021
Municipalitatea ploieşteană a pregătit, pentru acest sfârşit de săptămână, o serie de spectacole de teatru, demonstraţii şi competiţii sportive.
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza activităţi la care vor participa atât membrii
clubului, cât şi tineri dornici să facă sport, sub supravegherea antrenorilor secţiilor.
“Târgul cu bunătăţi şi dichisuri” va fi din nou deschis, urmând ca în cadrul acestuia
comercianţii să ne întâmpine cu dulceţuri, şerbet, turtă dulce, siropuri, limonadă, bunătăţi apicole, delicii turceşti, sau diferite produse tradiţionale ori handmade. Duminică, ploieştenii vor putea gusta şi un îndrăgit preparat al sezonului, îngheţată artizanală cu arome naturale.
Sâmbătă, 21 august 2021, începând cu ora 10.00, pe scena amenajată la rondul II de pe
Bulevardul Castanilor, Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti le va oferi micuţilor ploieşteni o
reprezentaţie a producţiei “Pecetea fermecată”, un spectacol plin de culoare, din care nu vor lipsi energia pozitivă şi umorul.
În cursul aceleiaşi zile, de la ora 19.30, artiştii secţiei Teatrul de revistă “Majestic” vă dau
întâlnire la un spectacol-concert, în care ritmuri pline de energie se întrepătrund cu acorduri melancolice şi cu scenete umoristice.
Totodată, duminică, 22 august 2021, începând cu ora 17.00, pe scena amenajată pe
Bulevardul Independenţei (Castanilor), Grupul vocal „Prahova” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti va susţine un plăcut moment artistic.
Precizăm că accesul cetăţenilor, la scena amplasată pe bulevard, se va realiza cu respectarea tuturor măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, stabilite de autorităţile competente.
 
Sursa:Comunicat Primaria Mun.Ploiesti