Ploieştenii se implică activ în campania de donare de sânge“BLOOD NETWORK”

Ploieştenii dau dovadă de solidaritate şi se implică activ în campania de donare de sânge“BLOOD NETWORK” iniţiată de organizatorii festivalului UNTOLD.

Peste 150 de persoane au donat sânge, astăzi, până la ora 13.00, numărul de participanţi fiind un record naţional, potrivit organizatorilor. Primăria Municipiului Ploieşti şi Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, parteneri în cadrul acestui eveniment, îi invită în continuare pe ploieşteni să doneze sânge în cadrul campaniei amintite.

Încă din această dimineaţă, ploieştenii dornici să îşi ajute semenii lor au donat sânge la caravana mobilă din cadrul acestei campanii, care se află la sediul municipalităţii ploieştene (Piaţa Eroilor nr. 1A).

Spaţiul amenajat pentru caravana “BLOOD NETWORK” este deschis persoanelor care vor să doneze sânge, astăzi şi duminică, 15 august a.c., în intervalul orar 08.00-14.00.

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD 2021, în parteneriat cu platforma “Şi Eu Donez” (https://reteaua.sieudonez.ro/) şi cu ajutorul Institutului Naţional de Transfuzii Sanguine.

Campania se desfăşoară în mai multe oraşe importante din ţară, iar anul acesta a ajuns la cea de-a 7-a ediţie.

Prin intermediul acestei acţiuni se doreşte încurajarea donării de sânge, un dar nepreţuit care salvează semeni.

Participanţii care se prezintă la acest centru mobil şi îndeplinesc toate condiţiile de donare şi participare la campanie vor primi din partea organizatorului UNTOLD S.R.L. un bilet gratuit de participare la festivalul UNTOLD, ediţia 2021, pentru prima zi de desfăşurare a festivalului, precum şi un tichet valoric, în cuantum de 100 lei, din partea Asociaţiei Untold, pe care îl pot utiliza pentru efectuarea de cumpărături din magazinele KAUFLAND.

Sursa:Comunicat Primaria Ploiesti