Politistii prahoveni sunt la datorie in weekendul acesta.Sancţiuni de aproximativ 35.930 de lei
 
În noaptea de 13 spre 14 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier şi cei din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti împreună cu specialiştii R.A.R au desfăşurat o acţiune pe raza municipiilor Ploieşti şi Câmpina . 
 
Aceasta a avut ca scop combaterea abaterilor comise de conducătorii de motociclete şi verificarea stării tehnice, precum şi prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale şi asigurarea climatului de siguranţă rutieră pe drumurile publice. 
 
30 de poliţişti au verificat peste 200 de persoane şi au controlat peste 150 de vehicule. 
 
Au fost aplicate 50 de sancţiuni, cele mai multe la regimul rutier. 
 
Totodată au fost verificate şi 9 societăţi comerciale în municipiul Câmpina. 
3 permise de conducere au fost reţinute şi 2 certificate de înmatriculare retrase. 
Valoarea totală a sancţiunilor fiind de aproximativ 35.930 de lei.
• 
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 23.10, poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti, în timp ce efectuau serviciu de supraveghere şi control pe Şoseaua Vestului din municipiu, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcţia Vest către Bulevardul Republicii. 
Conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din Ploieşti a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanţe cu efect psihoactiv. 
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevare de mostre biologice de sânge. 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv. 
• 
În cursul nopţii trecute, în jurul orei 4.30, poliţiştii Staţiunii Buşteni, în timp ce exercitau atribuţiile de serviciu pe strada Valea Cerbului, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani, din oraşul Năvodari. 
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Totodată, conducătorul auto a fost testat şi cu aparatul DrugTest, care a rezultat pozitiv la substanţe cu efect psihoactiv. 
Tânărul de 23 de ani, din Judeţul Constanţa a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge. 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv. 
• 
La un interval de 30 de minute, tot poliţiştii Staţiunii Buşteni au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Sighetul Marmaţiei. 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Totodată s-a procedat şi la testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanţe cu efect psihoactiv. 
Bărbatului, din judeţul Maramureş i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv.
Sursa:IJP Prahova