Tânărul care a fugit din curtea Judecătoriei Vălenii de Munte a fost prins de Poliţie
Potrivit unui comunicat al IJP Prahova, tânărul de 17 ani, care a fugit din curtea Judecătoriei Vălenii de Munte, în data de 11 august a. c, a fost prins în această seară, în fondul forestier de pe raza comunei Poseşti.
Evadatul a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte, urmând să fie introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Prahova.
La activităţile de căutare au participat 45 de poliţişti, 19 militari jandarmi şi doi pădurari din cadrul Direcţiei Silvice Prahova.
 
Foto cu caracter ilustrativ