Un tânăr a fost prins în flagrant de poliţiştii ploiesteni
La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 4.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr.2 Ploieşti, în timp ce îşi executau serviciul de patrulare pe strada Trotuş din Ploieşti, au observat un tânăr care încerca să pătrundă în incinta unei societăţi comerciale, aflată pe strada respectivă.
La vederea echipajului de poliţie, tânărul a fugit, ignorând somaţiile poliţiştilor, aceştia procedând la urmărirea lui, fiind interceptat şi imobilizat pe strada Moş Ion Roată.
Din cercetări a reieşit faptul că, tânărul de 18 ani, în aceeaşi noapte, în jurul orei 2.30 ar fi forţat partea inferioară a uşii de acces, de la un fost spaţiu comercial şi ar fi sustras 4 sticle de băuturi alcoolice, mai multe sticle de băuturi răcoritoare, o trusă de scule pentru autoturisme, 3 cutii cu pânze pentru flex şi o ţigară electronică, pe care le-ar fi vândut ulterior în cartierul Radu de la Afumaţi. Prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1.200 de lei.
În urma administrării probatoriului, faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei de poliţie nr.2 Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Sursă: IPJ Prahova
 
Foto cu caracter ilustrativ/ziare.com