Facem Revoluţia Incluziunii! Clădiri emblematice din Bucureşti şi din ţară au fost iluminate în roşu în semn de incluziune pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale
 
Arcul de Triumf, clădirea emblematică Globalworth Tower şi edificii din ţară au fost iluminate în roşu
Imagini ale campionilor Special Olympics România au rulat în 23 iulie pe magazinul Cocor 
În Bucureşti, Arcul de Triumf – monument istoric, clădirea emblematică Globalworth Tower şi sediul Special Olympics România au fost iluminate în roşu vineri, 23 iulie, în intervalul orar 21.00 – 24.00, în semn de susţinere a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Pe tot parcursul zilei de vineri, un videoclip de prezentare a sportivilor Special Olympics, campioni naţionali şi mondiali, a rulat pe ecranele centrului comercial Cocor. 
Partenerii noştri,  Districtul Lions 124 România şi  Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, Clubul Lions Bistriţa, Clubul Lions Alba Iulia, Clubul Lions Reşiţa Kindness, Clubul Lions Onix Reşiţa, Clubul Lions Reşiţa Montană, Clubul Lions Petroşani Via Regis, Clubul Lions Miercurea-Ciuc s-au alăturat demersului de incluziune. Aceştia au iluminat în roşu clădiri reprezentative, repere culturale şi sociale din următoarele oraşe: Deva (Cetatea Devei, clădirea Primăriei municipiului Deva, clădirea IPH şi cea a Colegiului Naţional „Decebalˮ), Alba-Iulia (Cetatea Albă Carolina), Bistriţa (Biserica Evanghelică, monument de arhitectură), Reşiţa (Palatul Cultural – Teatrul de Vest Reşiţa), Valea Jiului (Primăria Municipiului Lupeni - Palatul Cultural ”Minerul”, Primăria Municipiului Petroşani, Primăria Municipiului Vulcan, Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” Petroşani, Universitatea din Petroşani, INSEMEX Petroşani şi Clubul Copiilor Valea Jiului - Petroşani), Miercurea - Ciuc (clădirea Primăriei municipiului Miercurea Ciuc).
”Suntem conştienţi că incluziunea socială nu se poate realiza doar prin intermediul  legilor, oricât de bune ar fi acestea. De aceea avem nevoie de implicarea societăţii civile. Parteneriatul dintre  Special Olympics România şi Districtul Lions 124 România se bazează pe proiecte care promovează incluziunea socială şi  schimbarea mentalităţii individuale privind persoanele cu dizabilităţi. Comunităţile noastre trebuie să înveţe să redescopere valorea solidarităţii sociale, să se convingă că o societate incluzivă este mai bună pentru fiecare cetaţean în parte. Evenimentul „Iluminat pentru Incluziune” va celebra incluziunea, adică  diversitatea şi diferenţele dintre semeni, asumate cu respect şi recunoştinţă”, spune domnul Marin Florin ILIEŞ  - Viceguvernator 2 al Districtului Lions 124 România şi directorul programului Lions Quest.  
Evenimentul este unul cu tradiţie pentru Special Olympics România şi este celebrat începând cu anul 2018, marcând anul acesta 53 de ani de când mişcarea Special Olympics luptă la nivel global pentru înlăturarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi pentru crearea unei societăţi incluzive.
“În absenţa luminii potrivite, orice fiinţă poate părea întunecată, lipsită de valoare, periculoasă atunci când nu e cu totul ignorată. Perseverenţa, curajul şi extraordinara sensibilitate a sportivilor Special Olympics merită să fie puse în lumina care să dezvăluie tuturor adevărul despre aceşti minunaţi semeni ai noştri pe care prea adesea îi ignorăm într-un mod absolut nemeritat”, a declarat Viorel Mocanu - directorul sportiv al Special Olympics România. 
Pe lângă edificiile menţionate, la iniţiativa „Iluminat pentru incluziune” au luat parte mai mulţi sportivi sau prieteni ai Special Olympics România care au făcut, cu ingeniozitate, fotografii ale clădirilor din localitate punând filtru roşu la telefon. Culoarea roşie afişată poartă mesajul toleranţei, al respectului şi al celebrării diferenţelor dintre oameni. 
Pe reţelele de socializare a fost încurajată semnarea unei Petiţii prin care fiecare persoană îşi poate exprima susţinerea de Incluziune a persoanelor cu Dizabilităţi Intelectuale. Petiţia poate fi semnată aici - https://bit.ly/33FOQb9
 
Recomandări Haştag-uri:
#IluminatPentruIncluziune2021, #RevolutiaIncluziunii, #LightUpForInclusion, #ChooseToInclude
#InclusionRevolution,  #SpecialOlympicsRomania, #DistrictLions124Romania, #WeServe
 
Mulţumim Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (din cadrul Primăriei Capitalei) pentru acordul de a ilumina monumentul Arcul de Triumf în culoarea roşie. 
Mulţumim Fundaţiei Globalworth, Districtului Lions 124 România şi cluburilor Lions pentru că s-au alăturat pentru prima dată acestei iniţiative. 
Suntem recunoscători Centrului Comercial Cocor pentru amabilitatea de a furniza imagini cu sportivii Special Olympics România pentru cel de-al 4-lea an consecutiv.
Mulţumim Primăriilor municipiilor Alba Iulia, Deva, Petroşani, Lupeni, Vulcan, Reşiţa, Miercurea Ciuc pentru  că s-au alăturat  iniţiativei noastre.    
 
Despre Special Olympics România
Special Olympics este o mişcare globală care valorifică potenţialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilităţi intelectuale să fie acceptate şi implicate ca membri activi ai comunităţilor din care fac parte, pentru a crea o societate respectată şi incluzivă pentru noi toţi. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate şi educaţie, Special Olympics luptă împotriva pasivităţii, a nedreptăţii şi a intoleranţei. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi intelectuale să fie cetăţeni activi ai comunităţii. Special Olympics România îşi doreşte să ajungă la fiecare dintre acestea şi la familiile lor prin competiţii sportive, activităţi educative în şcoli, cursuri de formare pentru antrenori, evaluari ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri şi prin soluţii sustenabile pentru creşterea angajabilităţii persoanelor adulte cu dizabilităţi intelectuale.
Special Olympics România publică informaţii actualizate pe website-ul oficial  (www.specialolympics.ro), pagina de Facebook – https://www.facebook.com/specialolympicsromania/), 
 
Sursa:Comunicat Special Olympics România