Un bărbat din Ploieşti a fost împuşcat în cap de cumnatul său
In dimineaţa zilei de 19 iulie, în jurul orei 6.30 poliţiştii Secţiei nr.2 poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat din municipiu, despre faptul că a fost împuşcat, în zona capului, cu un pistol cu bile de cumnatul său.
În temeiul sesizării s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului în vederea efectuării de verificări şi cercetări.
Din cercetări a reieşit faptul că la data de 19 iulie a.c., în jurul orei 6.00, bărbatul în vârstă de 40 de ani a mers la domiciliul fostului cumnat, iar în timp ce dormea acesta, ar fi tras cu un pistol de tip airsoft în direcţia capului, provocându-i leziuni, părăsind imobilul de îndată, într-o direcţie necunoscută.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În baza cercetările şi investigaţiilor efectuate, în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii au reuşit depistarea autorului, fiind condus la sediul subunităţii în vederea audierii.
Totodată, pe un teren viran din municipiul Ploieşti a fost găsit pistolul de tip airsoft folosit, ocazie cu care lucrătorii din cadrul SAESP au luat măsura sancţionării bărbatului, precum şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a pistolului respectiv.
Tot în cursul aceleaşi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului.
Azi, 20 iulie, persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, fiind plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii secţiei nr. 2 Poliţie Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.”
 
Foto cu caracter ilustrativ
Sursa:IJP Prahova