“Priveşte-mă prin ochi de copil !” , mini-spectacol susţinut de copii şi tineri din cadrul unităţilor de asistenţă socială din structura DGASPC Prahova
Pentru a marca seria zilelor speciale din luna iunie dedicate copiilor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova organizează în data de 08 iulie 2021, evenimentul intitulat “Priveşte-mă prin ochi de copil !”.
În cadrul unui mini-spectacol care va avea loc începând cu ora 10:00, pe esplanada Palatului Culturii din Ploieşti, copii şi tineri din cadrul unităţilor de asistenţă socială din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor prezenta momente artistice (teatru, dans, muzică, poezie) prin care vor încerca să transmită bucuriile şi emoţiile universului colorat al copilăriei.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de expoziţia cu lucrări realizate de pricepuţii noştri artizani din unităţile de asistenţă socială pentru persoane adulte. 
De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi cu un moment artistic şi micuţii de la Centrul de Zi pentru copii preşcolari din cadrul Primăriei Ploieşti. 
Vă adresăm invitaţia de a fi alături de noi, pentru a-i susţine şi încuraja pe inimoşii artişti care vor evolua în cadrul acestui eveniment şi să trăim împreună bucuria şi culoarea unei zile speciale.
Sursa:Comunicat DGASPC PRAHOVA