Peste 800 de sancţiuni contravenţionale au fost primite de  soferii prahoveni, pe 30 iunie
La data de 30 iunie, pe raza întregului judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au acţionat împreună cu poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Rutiere, Brigăzii Autostrăzi, Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Braşov, Buzău, Ilfov şi Ialomiţa, pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
 
Poliţiştii au aplicat peste 820 de sancţiuni contravenţionale, dintre care, mai mult de jumătate au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 
 
Totodată, au fost reţinute 64 de premise de conducere, 41 dintre ele pentru depăşirea vitezei. De asemenea, au fost ridicate 37 de certificate de înmatriculare. 
 
Valoarea totală a sancţiunilor, depăşind suma de 348.700 de lei.
 
EXEMPLE:
 
-În jurul orei 16:30, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe raza municipiului Ploieşti un autoturism condus de o femeie din localitatea Măneciu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie. 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
 
  -Pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu din municipiul Câmpina, poliţiştii au depistat un conducător auto care a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0.70 mg /l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor  alcoolice.
 
RECOMANDĂRI:
 
-Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
 
-Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
 
-Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
 
-Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
 
-Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
 
-Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
 
-Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
 
-Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier!
 
Comunicat: IJP Prahova