În Azuga, un şofer a fost prins drogat la volan
 
Comunicat IJP Prahova:
 
Aseară, în jurul orei 21:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în timp ce desfăşurau activităţi de control în trafic pe linia combaterii consumului de alcool sau substanţelor stupefiante de către conducătorii auto, au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, care circulă pe strada Rivitoiu din localitatea Azuga.
 În urma testării cu aparatul Drugtest, a fost obţinut un rezultat pozitiv, indicând prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
 
Foto ilustrativ