
În cadrul acţiunii „Alchool&Drugs”, destinată combaterii conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau substanţelor psihoactive, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au depistat (duminica seara), în jurul orei 20:40, pe Aleea Prislop din municipiul Ploieşti, un autoturism al cărui conducător auto a fost testat cu aparatul Drugtest. În urma testării, a fost obţinut un rezultat pozitiv, indicând prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Sursă: IJP Prahova
Foto cu caracter ilustrativ