Aproximativ 100 de sancţiuni contravenţionale, la o razie rutieră a IJP Prahova
Ieri, 16 iunie a.c., în intervalul orar 16:00-19:00, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, a fost organizată o acţiune în mediul rural, pe raza comunelor Bătrâni, Ceraşu, Drajna, Ivoarele, Măneciu, Poseşti şi Starchiojd. 
Acţiunea a avut drept obiective respetarea normelor de convieţuire socială, prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale precum şi respectarea normelor rutiere. În cadrul acţiunii au fost angrenaţi 50 de poliţişti care au legitimat aproximativ 270 de persoane şi au controlat peste 160 de autovehicule. 
Astfel au fost aplicate aproximativ 100 de sancţiuni contravenţinale în valoare de peste 19.200 de lei. Totodată au fost reţinute două permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare. 
Exemple:
În jurul orei 17:00, poliţiştii Serviciului Rutier, acţionând pe DN 1A, pe raza comunei Gura Vitioarei, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat pe direcţia Braşov către Ploieşti. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză a fist întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. 
În jurul orei 17:30, pe raza localităţii Teişani, poliţiştii au depistat un alt  conducător auto care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Sursa:IPJ Prahova
 
Video:amator