Jandarmii Montani Sinaia s-au alaturat campaniei ”Fii erou, salvează vieţi!” , campanie demarata de Centrul de Transfuzii Ploieşti si Info Ploiesti City
Alăturându-se campaniei umanitare de donare sânge ”Fii erou, salvează vieţi!” de la nivelul judeţului Prahova, desfăşurată în perioada 14-20 iunie a.c. de către Centrul de Transfuzii Ploieşti , Info Ploiesti City şi alţi parteneri de la instituţii publice şi private, în data de 15.06.2021, jandarmii de la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia, au desfăşurat o acţiune de donare, la care au participat cadrele unităţii şi familiile acestora. 
Detalii despre campanie aici:
De ce să promovăm astfel de campanii? De ce să donăm sânge?
Ne dorim să sensibilizăm cât mai multe persoane privind importanţa donării de sânge şi plasmă, pentru a salva vieţi.
Sângele donat de o persoană poate salva până la trei vieţi, iar cel mai important dar pe care îl poţi dărui cuiva este darul vieţii.
Beneficiile donatorului sunt multiple: scade colesterolul din sânge, la 420 ml sânge donat se ard 650 kcal, se regenerează rapid celulele sangvine, scade riscul de infarct miocardic şi de accident vascular cerebral, analizele medicale sunt gratuite şi primiţi bonuri valorice pentru alimente în valoare de 70 lei.
Potrivit statisticilor, în România, doar 2% din populaţie donează sânge. Prin urmare, nu de puţine ori, cantitatea de sânge colectată se dovedeşte a fi insuficientă comparativ cu cererea foarte mare înregistrată de spitalele din România.
 
Donaţi şi voi! Astfel puteţi deveni salvatori pentru rude, prieteni, pentru toţi cei care au nevoie de sânge! Fiţi eroii lor! 
Noi preţuim oamenii, preţuim viaţa! Veniţi alături de noi în campaniile de donare sânge organizate în toată ţara!
 
 
 
Sursa:Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia