Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova au adus un omagiu EROILOR NEAMULUI
 Pentru a aduce un omagiu eroilor români, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone şi Cristian Apostol, alături de mai mulţi consilieri judeţeni, au participat la o serie de evenimente organizate de Garnizoana Ploieşti şi autorităţi locale. 
 An de an, de Ziua Eroilor, consacrată prin hotărâre a Bisericii în aceeaşi zi cu Sărbătoarea Înălţării, gândurile tuturor se îndreaptă cu pioşenie şi condescendenţă spre cei care, cu vitejia lor au realizat România Mare, ne-au apărat libertatea şi independenţa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale. 
 Istoria recentă ne-a configurat însă şi un alt tip de tablou al eroilor, al celor pe care, în ultimul an şi jumătate, i-am regăsit neîntrerupt în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus. Unii dintre ei, din păcate, sunt în rândul celor pe care, astăzi, i-am comemorat, dar cei mai mulţi sunt cei care continuă să lupte pentru ca viaţa noastră să revină la normal. 
În semn de respect, pe lângă recunoştinţa adusă celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova le-au mulţumit, din nou,  cadrelor medicale, poliţiştilor, jandarmilor, reprezentanţilor ISU şi tuturor celor care au constituit Linia I în lupta pe care o ducem şi în prezent! 
 
Sursa:Consiliul Judetean Prahova