Politistii prahoveni au efectuat perchezitii  la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate (video)
UPDATE:
În urma administrării probatoriului, faţa de şase persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. În  cursul zilei de mâine aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Stire initiala.
Comunicat IJP Prahova:
 
În această dimineaţă( N.r. miercuri 9 iunie 2021), poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în Ploieşti si Câmpina, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate.
14 mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 29 spre 30 mai a.c., o tânără în vârstă de 18 ani ar fi fost ameninţată cu acte de violenţă şi lipsită de libertate în mod ilegal de către două persoane de sex feminin. Totodată, tânăra ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi.
Persoanele bănuite au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Ploieşti pentru audieri. 
 
Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
 
La activitate au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploieşti.
 
Video:Politia Romana