DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE (DGA) LA CEAS ANIVERSAR.16 ani de activitate
La data de 30 Mai 2021 sărbătorim Ziua Aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.). Instituţia noastră împlineşte 16 ani de la înfiinţare (prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul M.A.I.), fiind o structură a Ministerului Afacerilor Interne  specializată  în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.  
În scopul conştientizării cetăţenilor cu privire la consecinţele implicării în fapte de corupţie şi importanţa semnalării acestora, la data de 28 mai 2021, a fost desfăşurată pe raza Municipiului Ploieşti o activitate de educaţie pentru promovarea integrităţii. Astfel, ofiţerii serviciului, împreună cu elevi de clasa a XII-a şi un profesor coordonator din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova au distribuit materiale cu mesaje de promovare a integrităţii cetăţenilor oraşului nostru, în mai multe locaţii. De asemenea au fost purtate discuţii pe temele sus-menţionate cu persoanele care şi-au manifestat interesul.
Reamintim faptul că, la nivelul judeţului Prahova, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, str. Gheorghe Doja, nr. 119, telefon 0244 302670, fax. 0244 529654 sau e-mail prahova.dga@mai.gov.ro.           
De asemenea, faptele de corupţie ale personalului M.A.I. pot fi sesizate la linia gratuită anticorupţie a D.G.A., Call Center 0800.806.806.
        Sursa:Comunicat    SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE PRAHOVA