IJP PRAHOVA A  EFECTUAT PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE CODUL FISCAL
Joi  dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Prahova, cu sprijinul colegilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Ilfov, Ialomiţa şi Olt, pun în executare 24 de mandate de percheziţie la domiciliile unor persoane fizice şi sedii ale unor persoane juridice, pe raza mun. Bucureşti şi a  judeţelor Prahova, Olt, Ilfov şi Ialomiţa.
Descinderile sunt desfăşurate într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevazute de Codul Fiscal, urmărirea penală fiind supravegheată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.
Astfel, s-a reţinut faptul că, persoanele bănuite, în perioada octombrie 2020 - prezent, ar fi produs în afara unui antrepozit fiscal, combustibil supus accizării, pe care l-ar fi comercializat, creând un prejudiciu bugetului de stat, estimat până la această dată la suma de 200.000 lei.
Cu această ocazie, vor fi puse în executare 6 mandate de aducere. 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
 
Foto cu caracter ilustrativ