Comunicat de presă Prefectura Prahova . Amplă acţiune de control pe Valea Prahovei, în acest weekend
Peste 400 de reprezentanţi  ai instituţiilor statului cu atribuţii de control vor verifica în acest weekend respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a epidemiei de COVID-19.
Amenzi de peste 10.000 de lei pentru cei care nu respectă legislatia în vigoare. Vizate sunt atat persoanele fizice, cât şi agenţii economici, pe tot parcursul weekend-ului
Prefectul judeţului Prahova, Cristian Ionesu, a emis un ordin prin care a solicitat constituirea Grupului de conducere a acţiunii de control în staţiunile de pe Valea Prahovei, privind respectarea aplicării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus COVID-19.  Sub directa coordonare a prefectului judeţului Prahova, instituţiile cu atribuţii în domeniu: Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino“ şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ vor demara in acest weekend o ampla actiune de control. 
În baza acestui document vor fi constituite comisii mixte care vor verifica, începând cu data de 26.03.2021, toate staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi alte zone de agrement, acolo unde se creează aglomerări umane şi există tendinţa încălcării măsurilor de protecţie. Vor fi verificate atât pârtiile de schi, unităţile de cazare, precum şi cele de alimentaţie publică, respectarea distanţei fizice, purtarea măştii de protecţie etc.   
În cadrul acestor comisii se vor regăsi, pe lângă reprezentanţi ai instituţiilor amintite mai sus, şi cadre din rândul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă  şi Inspectoratul Teritorial de stat pentru Controlul în Transportul Rutier. 
Actiunea de control se desfăşoară ca urmare a creşterii alarmante a numărului de cazuri de persoane nou confirmate cu COVID-19, a supraaglomerării secţiilor de Terapie Intensivă, dar şi ca urmare a constătării unei relaxări în rândul populaţiei privind respectarea legislaţiei în domeniul COVID-19. 
Premierul Florin Câţu şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au solicitat prefecţilor, în cadrul unei videocoferinţe, intensificarea controalelor şi luarea măsurilor care se impun şi care sunt menite să protejeze sănătatea celor din jur. Vizate, cu precădere, sunt acele zone unde se creează aglomerări urbane. 
Centralizarea şi comunicarea  acestor controale va fi realizată de către IJP Prahova, cu aprobarea Prefectului judeţului Prahova.   
 
Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova
 
Foto cu caracter ilustrativ/observatorulph.ro