Poliţiştii prahoveni au prins în flagrant patru persoane după ce ar fi sustras bunuri din mai multe magazine
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti  - Secţia de Poliţie Rurală Blejoi au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de tâlhărie. În urma unei prinderi în flagrant şi efectuării şi a patru percheziţii domiciliare, cinci persoane (3 femei şi doi bărbaţi) au fost reţinute pentru 24 de ore.
 
În cursul zilei de ieri, poliţiştii prahoveni au prins în flagrant patru persoane după ce ar fi sustras bunuri din mai multe magazine, în municipiul Drobeta-Turnu Severin. După comiterea faptelor, cele patru persoane au fost prinse şi imobilizate de poliţişti. În urma controlului corporal, asupra acestora au fost găsite dispozitive folosite pentru îndepărtarea sistemelor de siguranţă, precum şi bunuri despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost sustrase din supermarket-uri. Din cercetări a reieşit şi că persoanele în cauză ar fi comis mai multe furturi din magazine, în mai multe localităţi din ţară.
 
Totodată, faţă de unul dintre bărbaţi se efectuează cercetări privind săvârşirea unei infracţiunii de tâlhărie, după ce la data de 2 martie a.c., ar fi sustras, prin violenţă, geanta unei femei, în comuna Bărcăneşti.
 
În cauză, poliţiştii au efectuat patru percheziţii domiciliare, în comuna Bărcăneşti şi în municipiul Bucureşti. La percheziţii au fost identificate bunuri  despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost sustrase din magazine. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.  La activitate au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab”.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 30.000 de lei.
În urma administrării probatoriului, faţă de cele cinci persoane, cu vârste curprinse între 30 şi 45 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.  Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
 
Sursa:IJP Prahova 
Foto cu caracter ilustrativ