
Deşi este foarte tânăr, este un profesionist desăvârşit, cu o experienţă de 8 ani, dar în primul rând un om un suflet mare.
În urmă cu un an plt. Popa Constantin se afla împreună cu fratele său, maistru militar la USISU Ciolpani, în timpul liber, în apropierea locuinţei.
Cei doi au asistat la producerea unui accident grav între doi biciclişti, în urma impactului fiind răniţi, unul dintre aceştia intrând în stop cardio-respirator.
Salvatorul a procedat, de îndată, la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute până la sosirea echipajului SMURD.
Constantin este pompier- paramedic, fiind încadrat pe ambulanţa SMURD din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ploieşti.
Astăzi, a primit cu multă emoţie Medalia Naţională „Pentru Merit” clasa a III-a cu însemn pentru militari, conferită de preşedintele României, Klaus Werner Johannis, „în semn de apreciere pentru contribuţia importantă, adusă la îndeplinire cu succes a misiunilor specifice”.
Sursă şi foto: ISU Prahova