100 de ani de la Bătălia de la Mărăşti.Victoria armatei  romane impotriva celei germane .

Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au fost unele dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului român. În 11 iulie 1917, armata română a început bătălia de la Mărăşti în urma căreia a fost învinsă armata germană. Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, nota în ordinul de zi: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”.

Cu Bucureştiul ocupat, curtea regală în exil la Iaşi, armata română, retrasă în Moldova, după înfrângerile din urma cu un an din Transilvania şi Dobrogea, trece prin transformări radicale în 1917. Este înzestrată cu armament şi tehnică de luptă modernă aduse din Franţa iar trupele sunt instruite de aproximativ 1500 de ofiţeri şi de soldaţi francezi conduşi de generalul Henry Berthelot.

În vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forţe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie şi 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane erau de 800.000 de combatanţi şi 1.000.000 rezerve, potrivit Rador.

Bătălia de la Mărăşti a fost una dintre cele mai importante bătălii desfăşurate pe teritoriul ţării noastre, între 11 iulie şi 19 iulie 1917, o operaţiune ofensivă a Armatei Române şi a Armatei Ruse cu scopul de a încercui şi distruge Armata a 9-a Germană. Confruntarea a deschis seria celor trei mari bătălii – Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse au reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Continuare : http://www.activenews.ro/stiri/100-de-ani-de-la-Batalia-de-la-Marasti-%E2%80%93-prima-mare-victorie-din-istoria-Armatei-Romane-moderne-144593

Foto si sursa : http://www.activenews.ro/