Poliţiştii prahoveni au confiscat 124 mc cherestea, în valoare totală de peste 105.000 de lei
La data de 08 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti au efectuat un control în Mizil, judeţul Prahova, pe linia respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos.
 
În urma controlului, pentru neregulile constatate au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare de 15.000 de lei. Totodată, a fost dispusă şi confiscarea cantităţii de 124 mc cherestea, în valoare totală de  peste 105.000 de lei.
 
Poliţiştii, alături de reprezentanţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, acţionează în teren, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate cu material lemnos, dar şi pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.
 
Sursa:Comunicat IJP Prahova