Şase persoane au fost reţinute, după un scandal dintr-un cartier ploieştean
Conform IJP Prahova, vineri seară, pe fondul unor conflicte vechi, în cartierul ploieştean, Radu de la Afumaţi, a izbucnit un scandal vioelnt între două familii.
 
Comunicat IJP Prahova:
” Vineri, 27 martie a.c., în jurul orei 17:30, în municipiul Ploieşti, pe o stradă din cartierul Radu de la Afumaţi, a avut loc un conflict spontan între membrii a două familii.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi precum şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Prahova, care au aplanat în scurt timp conflictul.
Din primele date, persoanele implicate s-au agresat reciproc, atât verbal cât şi fizic, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi.
Poliţiştii au identificat şi condus la sediul secţiei trei persoane care au participat la eveniment, iar alte 9 au solicitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea de măsuri legale în consecinţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere.”
 
Scandalula continuat şi astăzi.
Conform sursei citate, sâmbătă,” poliţiştii au intervenit în cartierul Radu de la Afumaţi, pentru aplanarea unui conflict verbal între rudele persoanelor implicate în evenimentul de ieri.
La acest moment au fost identificaţi toţi cei care, din primele date, şi-ar fi adresat expresii jignitoare şi ameninţări.
La faţa locului sunt mai multe echipaje de poliţişti care efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale în consecinţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.”
 
În urma administrării materialului probator, faţă de 6 bărbaţi implicaţi în eveniment, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi unităţii de parchet pentru dispunerea de măsuri preventive.
 
Sursa: IJP Prahova
 
Foto cu caracter ilustrativ/ziarulincomod.ro