Ploieşti. O femeie a fost tâlhărită cu violenţă în plină stradă, duminică seară
Duminică seară, în jurul orei 22.00, pe o stradă din zona Vest a mun. Ploieşti o femeie a fost tâlhărită cun violenţă.
 Femeia a fost lovită în zona feţei, i-a fost furată geanta, apoi această a fost transportată la spital, acolo unde a rămas internată pentru a primi îngrijiri medicale.
Până în acest moment agresorul nu a fost găsit.
Comunicat IJP Prahova:
La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 3 Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană necunoscută de sex masculin ar fi deposedat o femeie de geanta personală, prin violenţă.
Din verificări a reieşit faptul că, în timp ce se deplasa pe o stradă din Ploieşti către domiciliu, o femeie ar fi fost deposedată prin violenţă de geanta personală. Persoana vătămată ar fi fost lovită în zona feţei iar ulterior, bărbatul ar fi fugit într-o direcţie necunoscută. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internată.
În continuare, poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale precum şi pentru identificarea autorului, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Foto cu caracter ilustrativ