PERCHEZIŢII LA O PERSOANĂ BĂNUITĂ DE SAVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR DE FURT ŞI TENTATIVĂ DE FURT
În cursul zilei de ieri (n.r. marti 9 februarie a.c.) , poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 1 Ploieşti au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în municipiul Ploieşti, la o persoană bănuită de săvârşirea infracţiunilor de furt şi tentativă de furt. Un mandat de aducere a fost pus în executare.
Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul lunii ianuarie a.c., persoana bănuită ar fi săvârşit o infracţiune de furt şi o tentativă de furt din autoturisme, în municipiul Ploieşti.
La data de 10 ianuarie a.c., persoana bănuită ar fi sustras din interiorul unui autoturism parcat două laptop-uri şi suma de 1.900 de lei. Ulterior, la data de 20 ianuarie a.c., aceasta ar fi pătruns în interiorul altei maşini parcate, fără a sustrage bunuri.
În urma percheziţiilor, cele două laptop-uri au fost recuperate urmând a fi restituite persoanei vătămate. 
Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de Poliţie pentru audieri. În urma probatoriului administrat, faţă de persoana în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.