Accident feroviar la Ploieşti, zona Bariera Unirii. Un bărbat a fost lovit de tren
 
 Joi după amiază, în jurul orei 16.35, între Staţiile C. F. Ploieşti Sud şi Dâmbu, în zona Barierei Unirii a avut loc un accident ferovial, tragic.
Tragicul accident a fost anunţat prin 112, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova deplasându-se la faţa locului.
ISU Prahova, a mobilizat la locul evenimentului un echipaj de pompieri şi două ambulanţe Smurd, unul fiind de terapie intensivă mobilă.
Din nefericire, victima (bărbat de 86 de ani), a fost găsit în stop cardio-respirator.
Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral grav.
În tren erau 100 călători care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Comunicat IPJ Prahova:
La data de 04 februarie a. c, în jurul orei 16:35, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată de tren, între Staţiile C. F. Ploieşti Sud şi Dambu, în zona barierei Unirii. Echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind găsit un bărbat care a fost declarat decedat de cadrele medicale.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova efectuează cercetări pentru stabilirea identităţii, precum şi a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.
 
Foto şi video: Cititor Info Ploieşti City
Sursă: IJP şi ISU Prahova