Accident rutier la Stoeneşti. Un tânăr a ajuns la spital
 
 Marţi după-amiază, în jurul orelor 15.00, în satul Stoeneşti (comuna Ariceştii Rahtivani) a avut loc un accident rutier, între două autoturisme care au intrat în coliziune.
În urma impactului, un tânăr în vârstă de 27 ani a fost transportat la UPU Ploieşti.
 
” Din verificări, o femeie în vârstă de 49 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism din direcţia Ploieşti către Târgovişte posibil pe fondul unei manevre de întoarcere, intră în coliziune cu un auto condus de un tânăr de 27 de ani care se deplasa pe acelaşi sens.
În urma impactului, bărbatul de 27 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor legale.”, potrivit IPJ Prahova.
ISU Prahova a mobilizat la faţa locului un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor.
 
Sursă: IPJ şi ISU Prahova
Foto cu caracter ilustrativ