Politistii prahoveni au oprit un eveniment privat,la Boldesti Scaieni
 
Comunicat IJP Prahova:
La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 21.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Boldeşti-Scăeni, în timp ce efectuau verificări pe linia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, au constatat faptul că în incinta unui punct de lucru era organizat un eveniment privat, la care participau 18 persoane.
 
Atât administratorul şi organizatorul au fost sancţionaţi contravenţional, cu suma de 5.000 de lei.
 
De asemenea, evenimentul a fost întrerupt si au fost reprelucrate prevederile legale privind protecţia şi distanţarea fizică dispuse în vederea combaterii pandemiei de COVID-19.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. 
 
Totodată, reamintim cetăţenilor că în conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 856/2020 în această perioadă nu este permisă  organizarea evenimentelor private. 
 
Suntem la datorie, pentru siguranţa cetăţenilor şi vom aplica în continuarea legea, în toate situaţiile în care se impune luarea măsurilor legale.
 
Foto  cu caracter ilustrativ