La Ciorani, un şofer beat a părăsit locul accidentului după ce a lovit un pieton
Comunicat IJP Prahova:
Sâmbătă seară, în jurul orelor 22:30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că în comună Ciorani, un autoturism care se deplasa pe DN1D, din direcţia Albeşti-Paleologu către Urziceni, ar fi surprins şi accidentat un pieton, ulterior părăsind locul producerii accidentului.
Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Din cauza rănilor suferite, tânărul nu a putut fi testat la faţa locului cu aparatul etilotest.
De îndată, s-a constituit o echipă de cercetare, care a reuşit depistarea în scurt timp a autovehiculului care pare să fi fost implicat în eveniment, precum şi a conducătorului auto, respectiv un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. În cauză, a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală, urmând a se stabili cu exactitate modul de producere al evenimentului rutier.
 
Foto cu caracter ilustrativ